In perioada 14-24 decembrie 2012, clujenii sunt invitati la cea de-a XIII-a editie a targului organizat sub genericul „Produs de Cluj”, organizat de Consiliul Judetean Cluj impreuna cu Asociatia Produs de Cluj.
Targul gazduieste peste 50 de expozanti cu produse artizanale, icoane pe sticla, produse din piele prelucrata, si produse traditionale din carne. De asemenea, in cadrul targului, zilnic intre orele 12.00 si 20.00, vizitatorii vor putea degusta si cumpara miere de albine, siropuri naturale, uleiuri presate la rece, paine de casa, halva, prajituri, ciocolata de casa. Totodata, nu vor lipsi preparatele traditionale la gratar si vinul fiert.
Vizitatorii vor fi incantati la targ si de grupuri de colindatori ai Liceului de Arta Cluj, ai Scolilor Populare de Arta din Cluj-Napoca si Gherla, precum si de Ansamblurile Folclorice Rapsodia Somesana, Bucium si Clubul Vedetelor.
Manifestarile organizate cu prilejul evenimentului „Targ de Craciun – Produs de Cluj” vor avea loc in municipiul Cluj-Napoca, in parcarea Hipermarketului Cora.
Intrarea este libera.