Recomandări trei documentare

Arta cinematografică are acest dar de a trasa linia fină între imaginar şi real. Posibilitatea ca „viaţa să bată filmul” este imensă, dar e vreodată când lucrurile stau exact invers? Aici intervine o discuţie lungă despre cum se face un documentar.

 Astăzi vorbim despre trei documentare care au impresionat prin subiectele puternice pe care le-au abordat, şi, drept urmare premiile nu au încetat să apară.

  Primul dintre ele, The Oslo Diaries, un documentar, care ne prezintă culisele acordului de pace istoric dintre Israel și Palestina, semnat în 1992, în secret, la Oslo. Filmul, deja achiziționat de HBO, abundă în înregistrări de arhivă, imagini care nu au mai fost difuzate, reconstituiri și interviuri cu oameni-cheie ai acelor vremuri.

  Un altul, The Invisibles, o docu-dramă germană care ne spune povestea a patru tineri evrei supravieţuitori ai Berlinului nazist folosind identități false. Dramatizarea poveștii celor patru subiecți face din The Invisbles un hibrid de documentar și dramă elaborată.

   În cele din urmă, The Cleaners este un documentar nominalizat la Sundance 2018 în secțiunea World Cinema, şi aduce în discuție un subiect extrem de actual: adâncurile universului online. Cei doi autori ai filmului fac o incursiune în lumea celor care sunt contractați să filtreze și să elimine conținutul nepotrivit publicat pe internet. Deși această comisie obscură de evaluare acționează, la prima vedere, cu marile companii sau cercuri de influență politică plătesc moderarea pe care o fac acești filtranți digitali pentru a manipula informații, a restricționa dreptul la liberă exprimare sau pentru a cenzura în mod direct voci indezirabile.

   The Oslo Diaries,  The Invisibles, şi  The Cleaners trei documentare care pot face obiectului unui top trei documentare bine realizate.

Un articol scris de Bianca Ioan

Search