iulie, 2019

03iul(iul 3)12:00 am28aug(aug 28)11:59 pmDevenind propriul EROU

Detalii eveniment

„Din pom căzură trei mere:
unul este al meu,
altul al celui care ascultă
şi cel mai gustos,
rămâne pentru cel care termină povestea”.

Există capitole din viaţa ta pe care ţi-ai fi dorit să le înţelegi mai bine, în care ai vrut să înţelegi ce se întâmplă cu tine şi cu cei din viaţa ta? De ce ai fi avut nevoie ca vocea ta să fie auzită, ascultată, înţeleasă? Care erau superputerile interioare pe care ţi-ai fi dorit să le descoperi atunci?
ACUM copilul tău are şansa pe care poate ţi-ai dorit-o.
Îți dorești pentru copilul tău să fie eroul propriei vieți?
Cum ar fi să își descopere superputerile? Vrei să îți sprijini copilul în a planta acum semințe din care vor crește resurse fundamentale în a deveni un adult echilibrat, prezent, conectat cu sine și fericit? Crezi în utilitatea unor specialiști în domeniul psiho-educațional care să ghideze cu grijă și profesionalism dezvoltarea psiho-socio-emoțională a copilului tău?

Ce facem?

Ateliere de dezvoltare socio-emoţională prin poveste în care copiii pot descoperi, vedea, simţi, exprima, punând în scena dansul interior al unicităţii lor în armonie cu universul celorlalţi.

De ce prin poveste?

Povestea transmite pe baza celor relatate o experienţă de viaţă, o situaţie, o problemă, o stare de fapt, toate concurând la găsirea unei soluţii, implicând, de cele mai multe ori, autorul cu întreaga sa personalitate. Povestea atinge acele corzi invizibile care vibrează în toată fiinţa, schimbând, vindecând, oferind modele de învăţare şi de percepţie asupra vieţii. Creaţiile copiilor sunt uneltele cele mai accesibile prin care ei reuşesc să spună multe despre nevoile lor de afecţiune, conectare, recunoaştere, îi ajută să exprime ceea ce simt, gândesc, iar împărtăşite în grup, devin surse de inspiraţie, canale de comunicare şi acceptare reciprocă.

Cum? Metode şi tehnici folosite:

Tehnici din terapia narativă, storytelling, metafore terapeutice, învăţare prin joc, vizualizare, punere în scena, personificare, teatru cu marionete, imagerii dirijate şi multe altele…

Beneficii:

– Modelarea trăsăturilor de personalitate
– Antrenarea imaginației copiilor
– Dezvoltarea unei imagini de sine pozitive
– Exersarea abilităților empatice și dezvoltarea intuiției pentru a-i ajuta în gestionarea și armonizarea relațiilor cu ceilalți
– Dobândirea unor strategii de reglare emoțională
– Însuşirea unor strategii eficiente de a rezolva probleme şi construirea unei perspective pozitive asupra vieţii
– Dezvoltarea abilităților de comunicare, relaționare și de ascultare activă
– Îmbogățirea cunoștințelor de vocabular
– Stimularea spiritului de inițiativă și de implicare activă în cadrul unei activități
– Încurajează exprimarea creativităţii
– Stimulează interesul copiilor pentru lectură;

PENTRU CINE? Grupe de vârsta 3-4 ani; 5-7 ani, 8-11 ani (grup de maxim 8 copii)

CÂND? Săptămânal, începând cu 19 iunie
miercuri 17:00-18:00
vineri 17:00-18:00

CU CINE? Ilona Neagu- Psiholog, Psihoterapeut
Ioana-Camelia Zmău – Psiholog, Psihoterapeut

UNDE? Iași. Clădirea Sinta, Calea Chișinăului Nr. 17

CUM? Înscrierile și/sau informațiile suplimentare se fac la:

0740 349 302 –Ilona Neagu ;
0746 305 499 -Ioana Zmău

CÂT? Investiția este 40 RON / copil/ întâlnire

Ora

Iulie 3 (Miercuri) 12:00 am - August 28 (Miercuri) 11:59 pm

Lasă un răspuns

X