Peste 1.000 de copii și tineri cu nevoi speciale vor beneficia de terapii alternative

11 decembrie 2015, CLUJ-NAPOCA – MOL România și Fundația pentru Comunitate au anunțat organizațiile non-profit care vor beneficia de finanțare în cadrul celei de-a șaptea ediții a Programului MOL pentru sănătatea copiilor. Proiectele organizațiilor desemnate câștigătoare vor fi folosite pentru sprijinirea, prin terapii alternative, a peste 1.000 de copii cu deficiențe, boli cronice sau care se află în curs de recuperare după afecţiuni grave.

 

„În cele șapte ediții ale Programului MOL pentru Sănătatea Copiilor au fost înscrise peste 700 de proiecte, majoritatea având ca obiect reintegrarea psiho-socială a copiilor cu dizabilități. De asemenea, am remarcat în edițiile mai recente că unele dintre propuneri au ca scop pre-profesionalizarea. Ne bucurăm că primim proiecte de calitate pe care le putem susține și care arată efortul comunităților și al ONG-urilor pentru a facilita accesul a cât mai multor copii și adolescenți cu probleme grave de sănătate la educație, inclusiv la cunoștințele care în viitor pot asigura și îndeplinirea criteriilor de ocupare a unui loc de muncă. Dorim să susținem în continuare acest program prin care sprijinim soluţionarea unor probleme, alături de specialiști și de familiile celor afectați”, a declarat Kinga Daradics, CEO și Country Chairman al MOL România.

 

În cadrul ediției a 7-a a programului, organizațiile non-profit și asociațiile care derulează proiecte de terapie prin artă și terapie emoțională pentru copii și tineri cu deficiențe, boli cronice sau în curs de recuperare după afecţiuni grave, au depus 87 de proiecte. Dintre acestea, în urma unui proces de evaluare și jurizare, au fost selectate pentru finanțare integrală sau parțială 19 proiecte care vor fi implementate în perioada decembrie 2015 – august 2016.

Fondurile alocate de MOL România pentru această ediție a Programului sunt de 313.500 lei. Dintre cele 19 ONG-uri câștigătoare, 7 vor obține finanțare pentru prima dată în timp ce altele 12 s-au mai numărat printre beneficiari în ediții anterioare ale acestui Program.

 

Organizațiile selectate provin din București și din județele Bacău, Bihor, Cluj, Covasna, Galați, Harghita, Sibiu și Timiș. Proiectele câștigătoare vizează explorarea și aplicarea de terapie prin artă, meloterapie, ludo-terapie, terapie prin dans, hidroterapie, stimulare senzorială, drama terapie, biblioterapie, „legacy making”, atelierele de teatru, terapia asistată de animale, terapie experiențială, terapii combinate, respectiv reabilitarea psiho-socială și dezvoltarea unor competențe.

 

“Diversitatea proiectelor și, implicit, a terapiilor alese pentru finanțare prin acest program arată larga viziune a juriului în selectarea proiectelor. Pregătirea specialiștilor și experiența dobândită în decursul celor șase ediții anterioare ale programului asigură evaluarea complexă ale fiecărui proiect înscris. De asemenea, rezultatele obținute precum și prezentarea acestora către publicul larg odată cu lansarea noii ediții, asigură o bună comunicare între organizațiile din domeniu, specialiști, organizatorul programului și finanțator, în beneficiul copiilor cu dizabilități și familiilor care caută soluții de durată pentru acești copii”, a declarat András Imre, directorul executiv al Fundaţiei Pentru Comunitate.

 

Despre Programul MOL pentru Sănătatea Copiilor

 

Programul MOL – Pentru sănătatea copiilor este organizat de Fundaţia pentru Comunitate din fondurile puse la dispoziţie de MOL România. Programul a fost lansat în 2009 și este destinat organizaţiilor non-profit, respectiv organizațiilor nonguvernamentale (fundaţii, asociaţii, federaţii) și organizațiilor religioase care derulează proiecte de terapie pentru copii cu deficiențe, boli cronice sau în curs de recuperare după afecţiuni grave

 

Proiectele eligibile sunt programe de terapie emoţională: terapii de grup, terapii prin trăiri personale pozitive, prin experienţe şi acumulări personale, proiecte de terapie prin artă: instrumente vizuale, muzică, activităţi de auto-exprimare creativă, individuală şi de grup.

 

În cele șase ediții precedente, MOL România a sponsorizat 109 proiecte cu aproape 1,76 milioane de lei, beneficiarii fiind peste 8.000 de copii și tineri.

 

Concursul de proiecte pentru cea de-a șaptea ediție a fost lansat la 1 octombrie, iar termenul de trimitere a dosarelor de proiecte a fost 30 octombrie 2015. Fiecare organizație a putut să beneficieze de o sumă de maximum 20.000 lei sub formă de prefinanţare, iar fondurile totale disponibile au fost de 313.500 lei.

 

Juriul ediției 2015 a fost format din: Violeta Stan, medic primar de neurologie și psihiatrie a copilului și adolescentului, Coordonator național al Academiei Europene pentru Dizabilitățile Copilului, Mugur Ciumăgeanu, vicepreşedintele Asociaţiei Române de Psihiatrie Comunitară, Roxana Morun, realizator, TVR Timișoara, Gyöngyi Tar, director executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Harghita, Csilla Balgoh, profesor logoped, Asociația Hip-Tep din Aiud, câștigătoarea Premiului MOL pentru sănătatea copiilor 2015.

 

Search