Orașele în care oprește Red Bull Tour Bus

Rm. Vâlcea — Arenele Traian — 11 august, ora 20:00
Subcarpați | For the Wicked

La Râmnicu Vâlcea autobuzul Red Bull oprește pe Arenele Traian, o fostă bază sportivă foarte animată în anii ’80, dar care a fost lăsată în paragină după Revoluție. Aici aveau loc zilnic antrenamente de fotbal, handbal, volei, tenis și tot aici erau organizate concerte cu mii de spectatori în tribune. Astăzi, locul a ajuns o ruină, dar există inițiative de reabilitare din partea Primăriei Râmnicu Vâlcea și chiar o pagină de Facebook pentru salvarea sa: www.fb.com/AreneleTraian. Red Bull Tour Bus va aduce din nou la viață Arenele Traian, măcar pentru o seară, cu concertele Subcarpați și For the Wicked.

Novaci — Pădurea Hirișești – 14 august, ora 20:00
Subcarpați | The Kryptonite Sparks

Novaci e locul de unde mulți își încep călătoria către Rânca și Transalpina, cel mai înalt drum rutier din România. Red Bull Tour Bus oprește aici duminică, când pe Transalpina e plin de turiști, iar luni, 15 august, e zi liberă, deci Concertele Subcarpați și The Kryptonite Sparks pot fi cel mai bun pretext pentru o călătorie către Transalpina. Singurul eveniment care s-a mai ținut până acum în Pădurea Hirișești este Urcatul Oilor la Munte, festival de folclor tradițional românesc, aflat la ediția 48. Întâlnirea dintre ‘floclorul undergound’ al celor de la Subcarpați și muzica veche de la oi va face să sară scântei de kriptonită, așa că mare atenție la focul din pădure!

Târgu Jiu — Piața Prefecturii — 15 august, ora 20:00
Subcarpați | Faust, SMK, Manafique, Phunk B & J Saw

Orașul copilăriei lui Brâncuși așteaptă sosirea autobuzului-scenă Red Bull Tour Bus chiar în centru, cam pe unde se intersectează paralela 45° latitudine nordică cu meridianul 23° longitudine estică. Dacă și tu vrei să asculți cum cântă Subcarpați de pe un autobuz la jumătatea distanței dintre Ecuator și Polul Nord, atunci trebuie să vii aici!

Onești — Sala Polivalentă Nadia Comăneci — 20 aug, ora 22:00
Subcarpați | Otherside

Dacă Nadia Comăneci ar fi cu noi la Onești, orașul ei natal, sigur ar face o săritură de 10 de pe Red Bull Tour Bus. Ne-am mulțumit însă cu sala polivalentă care-i poartă numele și cu numerele voastre de acrobație din timpul concertelor cu care venim să vă umplem o seară de vară. La Onești ne intersectăm cu zielele orașului, abia așteptăm acest culture clash!

***
Turneul Red Bull Tour Bus este și ocazia perfectă pentru lansarea noului album Subcarpați, Satele Unite ale Balcanilor. „E vorba despre a da jos granițele ca să descoperim un nou sunet balcanic, o cultură comună”, spune Bean.

Subcarpați înseamnă Bean, Vali Umbră, Afo, Power Pe Vinil, Mădălina Pavăl, Valentin Mușat (chitară), Alin Stoianovici (acordeon/synth), Claudiu Rusu aka Kani (tobe), Bogdan Zoom (lumini), Cosmin Lazăr (sunet), VJ Andri și alți colaboratori.

„Mama, I’m coming home!”, transmit Subcarpați fanilor din zonele subcarpatice.
— facebook.com/subcarpati; youtube.com/user/blanoz; subcarpati.com

Red Bull Tour Bus este o scenă pe roţi care poartă muzicieni în locuri neaşteptate, altfel greu accesibile, pentru spectacole de neuitat. Flota Red Bull Tour Bus constă în acest moment din 10 autobuze care s-au plimbat prin 13 țări.

Camarazi media: UTV și Digi FM

Search