Programul Teatrului Naţional Cluj-Napoca decembrie 2014

joi, 4 decembrie, ora 19:00

 

regim studio – SALA MARE

Cântăreaţa cheală de Eugène Ionesco

traducerea: Vlad Russo şi Vlad Zografi

un spectacol de Tompa Gábor

scenografia: Judith Dobre-Kóthay

distribuţia: Cătălin Herlo, Elena Ivanca, Adrian Cucu, Angelica Nicoară, Irina Wintze, Ionuţ Caras, Silvius Iorga, Petre Băcioiu

„Ionesco spune, într-un fel, că noi nu ne putem sustrage din propria noastră istorie, din propria noastră poveste, de aceea ne merităm globalizarea, pentru că repetăm mereu si mereu aceleaşi vorbe şi aceleaşi acţiuni, zi de zi. Ele devin clişee, se golesc de conţinut şi sens şi atunci ajungem să trăim conform unor manuale sau softuri, şi, oricât de perfecte ar fi acestea, nu fac decât să crească prăpastia dintre oameni în ceea ce priveşte comunicarea. Ionesco arată acest lucru în Cântăreaţa cheală, cu un umor extraordinar, cu dragoste, şi compasiune chiar, pentru personajele sale. Forma textului în Cântăreaţa cheală se apropie de perfecţiunea muzicii şi, de aceea, acest text trebuie tratat ca o simfonie, la care, dacă un regizor se întoarce, este la fel cu un dirijor care se întoarce, din nou, ca să dirijeze o operă muzicală cu o altă orchestră. (…) Această structură muzicală a textului demonstrează că o dată ce este găsită forma unui spectacol, aşa cum cred că am găsit-o noi, ea devine împreună cu textul, cheia spectacolului.“ 

        Extras din interviul realizat de Roxana Croitoru cu regizorul                                                                                                               

Tompa Gábor

Durata spectacolului: 1 h 40 min.

 

vineri, 5 decembrie, ora 19:00

 

STUDIO „EUPHORION“

Conul  Leonida faţă cu Reacţiunea

de I.L. Caragiale

regia şi scenografia: Laurian Oniga

distribuţia: Ovidiu Crişan, Romina Merei, Lucia-Wanda Toma

 

„Politicianul” Leonida a înlocuit tribuna politică cu odaia modestă dintr-o mahala bucureşteană, auditoriul fiind format dintr-o singură persoană: Efimiţa. Aici soţia nu mai este femeia matură, care-i înţelege balivernele mai mult dintr-o datorie conjugală, ci o tânără care-l priveşte cu veneraţie şi infinită iubire. La începutul poveştii, Leonida este un bărbat măreţ, iar la sfârşit, un iepure fricos, speriat la culme de infernul de afară, care, pentru Efimiţa e „revoluţie”, pentru Leonida „reacţiune”, iar pentru Safta, un „obicei mitocănesc”, când, de fapt, este o simplă petrecere, ce-i drept, cam zgomotoasă. 

Durata spectacolului: 1 h

sâmbătă, 6 decembrie, ora 19:00

SALA MARE

 

Bolnavul închipuit de Molière

regia : Sanda Manu

decor : T.Th.Ciupe

costume: Adriana Grand

muzica: Dorina Crişan-Rusu

coregrafia : Florin Fieroiu

distribuţia: Anton Tauf, Melania Ursu, Cristina Pardanschi, Cornel Răileanu, Adrian Cucu, Irina Wintze, Ovidiu Crişan, Anca Hanu, Adriana Băilescu, Angelica Nicoară, Emanuel Petran, Dan Chiorean, Dragoş Pop/Ionuţ Caras, Radu Lărgeanu

Aflat la limita dintre comic şi tragic, Bolnavul închipuit este un spectacol luxuriant, relaxant şi fermecător, armonios şi rafinat, care provoacă râsul cu ajutorul unor mijloace de foarte bună calitate. O partitură susţinută cu dezinvoltură şi aplomb de actorii conduşi cu mână de maestru de regizoarea Sanda Manu. Un ipohondru ilustru, care cucereşte, cu fiecare reprezentaţie, inimile spectatorilor.

Durata spectacolului : 2 h

 

duminică, 7 decembrie, ora 19:00

STUDIOUL „EUPHORION“

Premieră

Brâncoveanu 300

spectacol-lectură

scenariu şi concept de spectacol: Ştefana Pop-Curşeu

scenografia: Tudor Lucanu

concept video: Daria Ioan

 

distribuţia: Ionuţ Caras, Cristian Grosu, Sorin Leoveanu, Delia Oancea, Sânziana Tarţa şi Cătălin Asanache

  

Ne despart trei secole de anul morţii uneia dintre figurile exemplare ale istoriei Ţării Româneşti, voievodul Constantin Brâncoveanu, care a rămas viu în conştiinţele românilor atât prin martiriul său şi al celor trei fii ai săi, executaţi în capitala Imperiului Otoman, în 1714, cât şi prin numeroasele sale ctitorii şi prin asumarea unui patronaj de model occidental al artelor şi culturii acelei epoci. Cel care este astăzi Sfânt nu s-a bucurat însă doar de laude în vremea sa. Mulţi erau cei care îi criticau pragmatismul, simţul acut al banului, jocurile diplomatice, alianţele şi plecarea capului în faţa foamei de aur a marilor viziri şi funcţionari de la Instanbul.

Spectacolul-lectură Brâncoveanu 300 propune o incursiune în povestea acestui personaj controversat, invidiat, mărit, criticat, admirat, trădat şi martirizat, prin intermediul mărturiilor (documentare, literare şi plastice) lăsate nouă astăzi de o istorie tricentenară. Se pune astfel întrebarea: să se fi schimbat oare vremurile într-atât încât să nu mai fie Brâncoveanu decât o efigie, o imagine zugrăvită pe peretele unei biserici sau o carte pe un raft? Mai poate exista astăzi o legătură organică, vie, cu marele contemporan al mult mai celebrului Dimitrie Cantemir? Dincolo de lupta pentru supremaţie şi putere dintre corb şi inorog, se cere descifrată o istorie mai puţin „ieroglifică“, valabilă şi astăzi, a destinului unui neam mereu prins în menghina puterilor vecine, mereu supus unor alegeri aproape imposibile, niciodată cu adevărat fericite pentru marea masă a poporului, mereu periculoase pentru cei care nu ştiau să mituiască la momentul oportun persoana potrivită. Povestea trece însă de biruri, taxe şi peşcheşuri, pentru a se opri şi asupra sufletului omenesc, asupra iubirii părinteşti, a iubirii de ţară şi credinţă, asupra unui destin care a ştiut să danseze cu moartea şi să învingă… prin artă.

 

Ştefana Pop-Curşeu

miercuri, 10 decembrie, ora 19:00

STUDIOUL „EUPHORION“

În trafic de Alina Nelega

regia şi scenografia: Tudor Lucanu

distribuţia: Irina Wintze, Angelica Nicoară, Anca Hanu, Diana Buluga, Patricia Brad, Alexandra Tarce

 

Piesa Alinei Nelega a primit premiul pentru „Cea mai bună piesă românească a anului 2013“, la Galele UNITER din acest an.

Şase femei şi un câine, având ca pretext un accident rutier – care se dovedeşte a fi, de fapt, o crimă -, îşi povestesc „felii“ de viaţă într-o succesiune de şapte monologuri interioare. Cu bune, dar mai ales cu rele. Cele şapte poveşti sunt tot atâtea reflecţii asupra „virusului milei“, asupra euthanasierii câinilor (şi nu numai), asupra condiţiei femeii-poliţist. Altfel spus, asupra relaţiilor dificile şi denaturate dintre oameni. Un spectacol care ne provoacă şi mai ales ne dă răgazul să gândim.

Durata spectacolului: 1 h 10 min.

 

vineri, 12 decembrie, ora 19:00

STUDIOUL „EUPHORION“

Nu vezi că stai în braţele mele, orbule ?

de  drag de Nichita Stănescu

regia, scenografia şi selecţia muzicală : Anton Tauf

distribuţia : Anton Tauf, Romina Merei, Ramona Dumitrean

 

Este un spectacol de poezie pe versurile poetului Nichita Stănescu, cu care actorul Anton Tauf a avut o prietenie de excepţie.

La Nichita Stănescu funcţia tradiţională a limbajului poetic este atotstăpânitoare. În rostirea celor trei actori, cuvântul poetului vrăjeşte. Emblema stănesciană este sfera şi echivalentul ei în limbă, perioada, loc al armonioaselor simetrii.

Durata spectacolului : 1 h 20 min.
 

sâmbătă, 13 decembrie, ora 18:00-1:00 

Noaptea Porţilor Deschise este un eveniment cu intrarea gratuită şi se va desfăşura în Sala mare, în Studio „Euphorion“, în Studio „Art Club“, precum şi în foaierele teatrului.

Începând cu ora 18:00, în cele două foaiere de la rangul II, vor avea loc un ATELIER DE MACHIAJ TEATRAL condus de actriţa Melania Ursu (până la ora 20:00) şi un ATELIER DE MĂŞTI cu scenograful Cristian Rusu şi regizorul Tudor Lucanu (până la ora 21:00), în cadrul cărora vizitatorii sunt invitaţi să asiste la demonstraţii şi să participe direct la realizarea de machiaje şi măşti.

În Studio „Art Club”, între orele 19:00 şi 21:00, sunteţi invitaţi la ATELIERUL DE ANIMAŢIE susţinut  de Paul Mureşan, realizator a numeroase afişe de spectacole şi evenimente ale Teatrului Naţional Cluj-Napoca (care vor fi expuse în Studio) şi câştigător, în 2014, a două premii importante: Premiul pentru Cel mai bun film de animaţie la Festivalul Filmul de Piatră şi Premiul pentru Cel mai bun film românesc la Festivalul Anim’est. În introducerea atelierului, vor fi prezentate o serie de animaţii realizate de Paul Mureşan şi veţi putea asista la crearea unei animaţii 2D. Participanţii vor avea apoi ocazia să participe activ la crearea unei animaţii.

În Studioul „Euphorion“ vă aşteptăm la un atelier inedit de mişcare, ÎN CĂUTAREA CORPULUI EXPRESIV, condus de actriţa Sânziana Tarţa, alături de invitatul ei, Szabó Jószef (violoncel). Atelierul se va desfăşura între orele 16:00 şi 18:00, urmând ca de la ora 18:30 participanţii să ofere o demonstraţie pe scena mare a teatrului. Atelierul este deschis publicului larg, în limita a 20 de locuri disponibile, pe baza unei înscrieri. Doritorii se pot înscrie la acest atelier trimiţând un mesaj la adresa atelier@teatrulnationalcluj.ro, în perioada 2-5 decembrie 2014.

Evenimentele de la Scena mare vor continua la ora 19:00 cu recitalul de muzică interbelică Iubesc femeia, susţinut de actorul Ruslan Bârlea, acompaniat la pian de Lucian Duşa. De la ora 19:30 va fi proiectat MAKING-OFF-ul spectacolului Ce nemaipomenită aiureală! de Eugène Ionesco, film realizat de Mihai Chirilă (camera) şi Rodi Cotenescu (montaj). Filmul prezintă o mostră din universul artistic al lui Silviu Purcărete, care lucrează pentru prima dată cu trupa Naţionalului din Cluj. Este o introducere în întreg procesul creativ, care se desfăşoară precum asamblarea pieselor unui puzzle, într-o manieră specifică regizorului. Între orele 20:00 şi 21:50 vă invităm la o SESIUNE DE ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI cu actorii Teatrului Naţional Cluj-Napoca Cornel Răileanu, Cătălin Herlo, Anca Hanu, Romina Merei. Întâlnirea cu actorii va debuta cu o discuţie despre colaborarea cu regizorul Silviu Purcărete în realizarea spectacolului Ce nemaipomenită aiureală!, iar spectatorii vor avea posibilitatea să le adreseze actorilor întrebări. De la ora 22:00, sunteţi invitaţi la un CONCERT CU BUCĂŢI DIN CONCERTE cu Ada Milea, Bobo Burlăcianu, Anca Hanu şi Cristian Rigman. Veţi avea ocazia să ascultaţi diverse momente muzicale compuse de Ada Milea pentru spectacole de teatru. Vom continua tot cu muzică, de la ora 23:00, când veţi putea asista la un CONCERT susţinut de Maria Răducanu, care se va afla pentru prima oară pe scena Teatrului Naţional Cluj-Napoca. Momentul de închidere al evenimentului va fi deja tradiţionalul moment de Stand-up comedy cu Dragoş Pop. Spectacolul prezentat în acest an, INSTALATORUL, va avea loc între orele 24:00 şi 01:00.

Pe toată durata evenimentului, parterul teatrului va găzdui expoziţia de modă FASHION EXPO – ENTER THE VOID realizat de Ovidiu Pop, absolvent al Universităţi de Artă şi Design din Cluj Napoca, al Institutului Francez de Modă de la Paris şi membru titular al Uniunii Artiştilor Plastici. „Colecţia este o concretizare a multiplelor mele preocupări în domeniul artistic. Ea exprimă credinţa că designerul este un artist complet şi complex, care poate sintetiza şi desăvârşii experienţe artistice din domenii considerate diferite, dar care sunt, în realitate, conexe, pictura şi designul vestimentar.” (Ovidiu Pop). Tot la parter, veţi putea vizita expoziţia cu vânzare coordonată de Asociaţia Derzelas, TÂRG DE CRĂCIUN, cu obiecte realizate de copii cu dizabilităţi, şi un mic târg de BIJUTERII HAND-MADE. În foaierul de la etajul II, CARICATURI LA CORNET vor realiza caricaturi la cerere. În foaierul de la ultimul etaj al teatrului, veţi avea posibilitatea să vă relaxaţi la Cafeneaua DOAMNA T, care vine iar, ca în fiecare an, să ne bucurăm împreună de Noaptea Porţilor Deschise la Teatrul Naţional Cluj-Napoca.

 

duminică, 14 decembrie, ora 19:00

SALA MARE

Clovni extratereştri

scenariul şi regia: Eli Simon

scenografia: Cristian Rusu

muzica: Vincent Olivieri

asistent de regie: Leta Popescu

maestru de lumini: Jenel Moldovan

distribuţia: Adriana Băilescu, Ruslan Bârlea, Patricia Brad, Dan Chiorean, Cătălin Codreanu, Ramona Dumitrean, Anca Hanu, Cătălin Herlo, Silvius Iorga, Elena Ivanca, Radu Lărgeanu, Miron Maxim, Angelica Nicoară, Dragoş Pop, Cristian Rigman, Matei Rotaru, Alexandra Tarce, Irina Wintze şi Ada Milea

Saga clovnilor, începută cu Războiul clovnilor în 2012, se continuă  cu povestea celor care, nevoiţi să-şi părăsescă planeta, ajung, străini şi nedoriţi de nimeni, pe Pământ. Simpatici şi naivi, neîndemânatici şi neghiobi, strânşi în jurul lui Baby Clown şi iubind la nebunie muzica Funk, clovnii extratereştri vor încerca să se adapteze noilor condiţii de viaţă, să se integreze în societatea „oamenilor“, să le adopte obiceiurile, meseriile, comportamentul de zi cu zi. Dar cum să uiţi cine eşti şi să-ţi „corectezi“ identitatea fără să pierzi nimic? O poveste pentru mari şi mici, cu mult haz şi voie bună, care conduce spectatorul spre regăsirea prospeţimei copilăriei, cu toate tristeţile şi bucuriile ei.

Regizorul Eli Simon, profesor în Arta actorului (Universiy of California Irvine) şi director artistic al New Swan Shakespeare Festival, a conceput acest spectacol original în strânsă colaborare cu compozitorul Vincent Olivieri, autorul muzicii şi al cântecelor interpretate de Ada Milea, pentru actorii şi publicul Teatrului Naţional Cluj-Napoca.

 Durata spectacolului: 1 h
 

marţi, 16 decembrie, ora 19:00

SALA MARE

 

Mein Kampf de George Tabori

traducerea: Alexandru Al. Şahighian

regia: Alexandru Dabija

scenografia: Carmencita Brojboiu

muzica: Ada Milea, Anca Hanu

asistent de regie: Leta Popescu

maestru de lumini: Jenel Moldovan

distribuţia: Ionuţ Caras, Cristian Grosu, Radu Lărgeanu, Cătălin Herlo, Silvius Iorga, Sorin Leoveanu, Matei Rotaru, Angelica Nicoară, Romina Merei/Diana Buluga, Patricia Brad, Anca Hanu, Ramona Dumitrean, Cristian Rigman, Alexandra Tarce

 

Cea mai faimoasă piesă a lui George Tabori este farsa antinazistă, Mein Kampf, pe care a regizat-o el însuşi, pentru prima oară, la Viena, în anul 1987. Prin teatrul său, Tabori a căutat să încurajeze publicul să râdă de monştrii şi ucigaşii de pe scenă.

Mein Kampf este un exorcism, un uriaş hohot de râs, un cântec de libertate în care autorul, victimă a terorii naziste, tratează oroarea într-o manieră neaşteptată. În azilul de noapte pentru bărbaţi de sub măcelăria doamnei Merschmeyer, Schlomo Herzl, un bătrân evreu vânzător de cărţi, ia sub ocrotirea sa un tânăr lipsit de talent, sosit la Viena pentru a studia la Academia de Arte Frumoase. Tânărul este numit Hitler, personaj palavragiu şi grosolan, paranoic şi vanitos, un nazist în devenire. Schlomo ar fi putut să perceapă pericolul care se apropia, dar el nu vede în tânărul Hitler decât un obişnuit semen al lui.

Recomandare de vârstă 16+

Durata spectacolului: 2 h 30 min. cu o pauză

miercuri, 17 decembrie, ora 19:00

STUDIO „EUPHORION“

Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal de Matei Vişniec

regia: Mona Marian

scenografia: Carmencita Brojboiu

ilustraţia muzicală: Corina Sîrbu

distribuţia: Cristian Rigman, Dragoş Pop, Dana Bonţidean (Teatrul de Păpuşi „Puck“), Alexandra Tarce, Anca Hanu

„Această piesă se doreşte un act de reîmprospătare a memoriei, o încercare de a radiografia această formă sofisticată de utopie care a fost comunismul – oroarea travestită în costum umanist. Sigur, mi-ar fi plăcut să fac în această piesă mai degrabă autopsia comunismului, numai că bestia nu a murit încă. Cred că este important să ne amintim prin ce am trecut, şi este important şi să le spunem copiilor noştri care nu au cunoscut comunismul, prin ce am trecut. Este important să nu uităm, chiar dacă suntem obligaţi să iertăm.“

Matei Vişniec

Durata spectacolului: 1 h 20 min.

joi, 18 decembrie, ora 19:00

SALA MARE

Cîntece de iarnă pentru toate anotimpurile

spectacol concert de: Ada Milea

scenografia: Valentin Codoiu

asistent de regie: Andreea Iacob

idei bune: Alexandru Dabija

sound design: Marius Rusu, Clara Lițescu

distribuţia: Ada Milea, Anca Hanu, Romina Merei, Cristian Rigman, Miron Maxim

 

Spectacolul-concert Cântece de iarnă pentru toate anotimpurile e „răzbunarea“ noastră muzicală care încearcă, într-un mod drăgălaş-sinistru, să le amintească oamenilor că bucuria sărbătorilor nu se rezolvă umplând burţi şi tăind brazi. Umorul negru din texte, melodii, haine şi cearcăne, devine vioi şi jucăuş prin instrumentele de jucărie cu care ne acompaniem. Am constatat că publicul râde straşnic şi ne-am liniştit, adică… am reuşit ca tonul să fie vesel, în ciuda mesajului.

Ada Milea

Durata spectacolului: 1 h
 

vineri, 19 decembrie, ora 19:00

STUDIO „EUPHORION“

Amalia respiră adânc de Alina Nelega

regia şi scenografia: Tudor Lucanu

distribuţia: Anca Hanu

 

Monodrama Alinei Nelega prezintă episoade din viaţa Amaliei, care a traversat abulică toată perioada ceauşistă, de la începuturi până la maxima ei întunecime şi a ajuns în epoca nouă a libertăţii, pentru ea, la fel de confuză. Pioniera de la început – bucuroasă că a scăpat de guvernanta nemţoaică, de lecţiile de pian, de orele de franceză – trece de la o vârstă la alta, marcată şi bulversată de pierderile întâmplate în viaţa ei. Traumele nu o aduc, însă, în postura celei ce-şi plânge de milă, ci, dimpotrivă, personajul îşi păstrează de la început până la sfârşit un fantastic curaj şi o fermecătoare candoare.

Durata spectacolului: 1h

Actriţa Anca Hanu a fost recompensată pentru rolul interpretat în acest spectacol cu :

  • Premiul pentru cea mai bună actriţă la Festivalul de Teatru Scurt de la Oradea (2014) şi
  • Premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal, oferit de Compania Jolly în cadrul celei de-a patra ediţii a Întânirilor Internaţionale de la Cluj (octombrie 2014)

 

duminică, 21 decembrie, ora 19 :00

SALA MARE

Sânziana şi Pepelea de Vasile Alecsandri

regia: Alexandru Dabija

scenografia: Cristian Rusu

muzica originală: Ada Milea, Anca Hanu

coregrafia: Florin Fieroiu

asistent costume: Cătălina Chirilă

asistent de regie: Leta Popescu

distribuţia: Anca Hanu, Miriam Cuibus, Angelica Nicoară, Irina Wintze, Romina Merei, Adriana Băilescu, Patricia Brad, Matei Rotaru, Ionuţ Caras, Adrian Cucu, Radu Lărgeanu, Cristian Grosu, Cătălin Herlo, Dragoş Pop, Cristian Rigman, Miron Maxim, Silvius Iorga, Mihnea Blidariu

 

Cu Sânziana şi Pepelea redescoperim copilăria teatrului românesc, acea naivitate hazlie, jucăuşă, care grăieşte însă multe adevăruri despre firea românească valabile şi astăzi; un text foarte teatral, cu mari potenţialităţi scenice, de joc.

Multe personaje au fost reinventate, regândite, aşa cum spune Alexandru Dabija „după mintea noastră de acum. Alecsandri nu a introdus popa ca personaj, noi am folosit până şi rugăciunile de ploaie. Ne jucăm. Din punctul acesta de vedere e foarte bine, pentru că textul este extrem de liber“. Libertatea incredibilă pe care o lasă piesa se poate vedea şi la nivelul muzicii, creată, reinventată la rândul ei, toate părţile muzicale purtând semnătura Adei Milea şi a Ancăi Hanu.

Durata spectacolului: 2 h cu o pauză

 

Spectacolul a primit numeroase premii:

  • Premiul special pentru muzică – Ada Milea şi Anca Hanu la festCo, Bucureşti, 30 mai 2014;
  • Premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar (Zmeul/Baba Anica) – Ionuţ Caras la festCo, Bucureşti, 30 mai 2014;
  • În cadrul cadrul celei de-a patra ediţii a Întânirilor Internaţionale de la Cluj (octombrie 2014, spectacolul a fost recompensat cu premiile: Premiul „Aureliu Manea“ pentru cel mai bun regizor, oferit de doamna Viorica Samson Manea, în memoria fratelui său, regizorul Aureliu Manea regizorului  Alexandru Dabija;
  • Premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar, oferit de Aegon Romania actorului Radu Lărgeanu, pentru rolul Papură-Vodă;
  • Premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal, oferit de Compania Jolly actriţei Anca Hanu pentru rolul Sânziana din spectacolul Sânziana şi Pepelea de Vasile Alecsandri şi Amalia din spectacolul Amalia respiră adânc de Alina Nelega;
  • Premiul publicului pentru cel mai bun spectacol al stagiunii 2013 / 2014

Search