Raportează o problemă

sau anuleaza

FEEDBACK

logo

ContactDespre noiOfertaCariereNourasi

Festivalul Electric Castle a început înscrierile pentru voluntari

Organizarea Festivalului Electric Castle, care se va desfășura în perioada 21-23 iunie la Castelul Bánffy din Bonțida, județul Cluj, a intrat în linie dreaptă.Toți cei care doresc să facă parte din echipa celui mai important festival de gen din această parte a țării se pot înscrie ca voluntari, dacă au peste 16 ani și vor fi la Cluj în perioada evenimentului.

Înscrierile sunt deschise până în 7 iunie și se realizează prin completarea formularului dedicat de pe site, de la secțiunea www.electriccastle.ro/voluntari. În perioada 8-15 iunie vor avea loc interviurile, iar voluntarii selectați vor activa într-unul din următoarele departamente: Logistic (camping & parking), Amenajare, Locatii (Bars, Playground, Sports Area, Gaming Area), Info Point (Acreditari/Lost & Found), Sales (Ticketing/Tokens), Guests sau PR & Press.

„Ne-am bucurat să vedem că interesul pentru festival este deosebit de ridicat, atât în rândul clujenilor, cât și din partea celor din alte județe sau chiar străini.Îi încurajăm să se înscrie ca voluntari pe toți cei care vor să devină membri ai echipei Electric Castle încă de la prima ediție, suntem convinși că va fi o experiență din care cu toții vom avea de învățat”, a declarat Gabriel Buzilă, coordonatorul voluntarilor, care estimează că peste 200 de voluntari se vor implica în organizare.

Programul celor trei zile și patru scene de concerte a fost finalizat și este disponibil pe site-ul evenimentului, www.electriccastle.ro. Nu mai puțin de 82 de artiști și trupe românești și străine vor concerta pe cele patru scene – două amenajate în aer liber și două în interior. Dub Pistols, Stanton Warriors și Feed Me concertează vineri, 21 iunie; Notes & Ties, Robin & the Backstabbers, Morcheeba și Dope D.O.D. cântă sâmbătă, 22 iunie, iar Telepopmusik, A-Skillz vs. Krafty Kuts și Pendulum DJ Set ft MC Verse se vor auzi duminică, 23 iunie, în ultima zi a festivalului.

Pe lângă abonamentele pentru toată durata festivalului, care se pot achiziționa cu 135 de lei până în 20 iunie, organizatorii pun la dispoziție și bilete pentru o zi, la prețul de 60 de lei dacă se cumpără până în 20 iunie. La intrare, abonamentul de trei zile va costa 170 de lei, iar biletele de o zi – 80 de lei. Sunt disponibile și bilete VIP pass (300 de lei), care asigură intrarea rapidă la concerte, vizită în spatele scenei, acces la zona VIP și postere în ediție limitată. Biletele și abonamentele se pot achiziționa online, de pe site-ul festivalului sau prin rețeaua Eventim, precum și dintr-o serie delocații selectate din Cluj-Napoca, Arad, Baia Mare, Brașov, București, Dej, Deva, Miercurea Ciuc, Oradea, Sfântu Gheorghe și Târgu Mureș.

Pentru cele trei zile de festival se așteaptă o participare totală de 25.000 de persoane (cumulat). Pe lângă concerte, programul include și o serie de alte evenimente, de la proiecții de scurt-metraje și expoziții de pictură, fotografie și sculptură la prezentări de modă, târg de carte, acțiuni neconvenționale de teatru și dans, concursuri sportive și jocuri distractive. În curtea castelului va fi amenajată și o zonă de campare pentru corturi, dotată cu toate utilitățile necesare.

Galerie

  • Festivalul Electric Castle a început înscrierile pentru voluntari poza 0

0 Comentarii

Adauga comentariu

Adaugă comentariu

Copyright © 2004-2011 Inoras.ro  •  Designed by code932.com

www.inoras.ro trafic.ro